Soul’s Camp – locul în care sufletul tău Îl întâlnește pe Dumnezeu

O tabără unde crești în credință și legi prietenii pe viață

Despre noi

Soul's Camp este mai mult decât o tabără – este o comunitate! 

Suntem o echipă dedicată, formată din organizatori pasionați, voluntari entuziaști și colaboratori valoroși. 

Lucrăm pentru a oferi o experiență unică, unde fiecare tânăr să se apropie de Dumnezeu și să creeze amintiri de neuitat.

Soul's Camp este o tabără creștină dedicată tinerilor care caută o relație mai profundă cu Dumnezeu. 

Prin sesiuni de închinare, seminarii și activități dinamice, oferim un cadru unic pentru creștere spirituală și personală.


Dumnezeu te-a creat cu un scop!

Mărturii

Prima zi a fost de acomodare.
A doua zi Domnul batea încet la inima mea, dar a treia zi Domnul nu m-a mai lăsat și m-a cercetat pana in adâncul sufletului ❤️

A fost minunat!
Atât pe plan spiritual cat si privinta activităților. 
Am simțit că în aceste 3 zile Domnul mi-a răspuns la multe întrebări și îndoieli.
La sfârșitul acestor zile am putut să mă dedic complet Domnului.

Toate cantecele m-au emotional, seminarul pe care l-am avut despre Duhul Sfânt a fost foarte interesant, iar predicile  au fost legate între ele . M-au surprins plăcut și cele două scenete . Chiar nu ma așteptam să mă regăsesc în ele . Totul s-a împletit frumos.
Ați făcut o treabă minunată!

Contact

Adresa: Camp Eli, Ojasca, Buzău

Număr de telefon: 

  • 0733652734- Timotei Radu
  • 0721718802 - Ioniță Marinela

E-mail: soulscamp22@gmail.com


Apăsând butonul de mai jos vei fi redirecționat către formularul de înscriere.

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți